DECLARAŢIE DE ETICĂ ŞI MALPRAXIS

     Revista Analele Universităţii Bucureşti. Limba şi literatura română adoptă prezenta declaraţie de etică şi de malpraxis; aceasta are la bază Codul de etică şi de bune practici pentru editori, COPE, 2011 (Commitee on Publication Ethics, http://publicationethics.org/files/Code%20of%20Conduct_2.pdf). 

     Autorii, editorii şi referenţii au responsabilitatea respectării acestor standarde de etică pe tot parcursul procesului de publicare. 
 

OBLIGAŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE EDITORILOR



     Editorii sunt responsabili pentru decizia de publicare; editorii au responsabilitatea şi autoritatea de a accepta sau respinge un articol (în cazul în care nu corespunde standardelor etice şi academice ale revistei, nu se armonizează cu tematica şi obiectivele acesteia sau nu respectă instrucţiunile pentru autori). 

     Editorii au obligaţia gestionării obiective a articolelor trimise spre evaluare în vederea publicării. Decizia de publicare trebuie să se facă exclusiv pe baza meritului academic al lucrărilor trimise (importanţă, originalitate, claritate, relevanţa pentru profilul revistei etc.). 

     Editorii au responsabilitatea gestionării procesului de recenzare. Fiecare lucrare este trimisă la doi referenţi, respectând sistemul „double blind peer-review”, care presupune anonimatul autorilor şi al referenţilor. Dacă se consideră necesar, se apelează la un al treilea referent, pentru a avea încă un punct de vedere asupra manuscrisului. Redactorul-şef decide acceptarea/respingerea acestuia pe baza acestor referate. 

     Editorii au responsabilitatea să verifice integritatea conţinuturilor publicate, încurajând publicarea corecturilor sau a retractărilor atunci când sunt semnalate erori. 

     Editorii au obligaţia păstrării confidenţialităţii privind conţinutul articolelor trimise; accesul la manuscris va fi permis unui număr limitat de persoane (referenţi, membri autorizaţi ai colegiului de redacţie sau ai comitetului ştiinţific al revistei). Materialele trimise spre publicare nu vor fi utilizate de editori sau de membrii colegiului de redacţie pentru cercetări proprii fără acordul scris explicit al autorului. 

     Editorii au obligaţia de a publica instrucţiuni explicite pentru autori privind tematica revistei, normele de tehno-redactare şi aspectele legate de publicare şi de a le actualiza în mod regulat.      Editorii au responsabilitatea de a îmbunătăţi constant nivelul academic al revistei, prin validarea calităţii articolelor publicate. 
 

OBLIGAŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE REFERENŢILOR



     Referenţii au obligaţia de a asigura procesul de evaluare, asistând editorii în luarea deciziei de publicare; referenţii au obligaţia de a sprijini autorii în vederea îmbunătăţirii calităţii lucrării, analizând în mod obiectiv manuscrisul. Dacă este necesar, referenţii trebuie să semnaleze autorilor lucrări relevante pentru tema de cercetare, neutilizate/necitate în manuscris. 

     Referenţii au obligaţia de a asigura o evaluare obiectivă a lucrărilor; observaţiile critice şi exprimarea punctelor de vedere trebuie formulate clar, obiectiv şi argumentat; orice comentariu critic personal la adresa autorului nu este permis. 

     Referenţii nu trebuie să evalueze manuscrisele în raport cu care pot intra in conflict de interese, rezultat al unei relaţii de competiţie sau de colaborare cu unul dintre autori sau cu instituţia/finanţatorul asociată/asociat cu lucrarea; în acest caz, evaluatorii au obligaţia de a se auto-recuza. 

     Orice referent care îşi declină competenţa în domeniul de expertiză al lucrării în discuţie sau care ştie că nu poate asigura o evaluare promptă trebuie să anunţe editorii sau să se retragă din procesul de evaluare. 

     Orice manuscris trimis spre evaluare trebuie tratat drept un document confidenţial. Conţinutul manuscrisului nu trebuie dezvăluit sau discutat cu alte persoane decât cele autorizate de editori; orice informaţie obţinută în urma procesului de evaluare (conţinută de articolele acceptate spre publicare sau respinse) nu trebuie utilizată în interes personal, fără acordul autorilor. 

     Referenţii au obligaţia de a semnala redacţia cu privire la orice suspiciune de fraudă şi/sau malpraxis identificată şi de care au cunoştinţă (similitudine de conţinut între textul manuscrisului evaluat şi cel al unui text cunoscut, deja publicat). 


 

OBLIGAŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE AUTORILOR



     Autorii au obligaţia de a confirma că articolul trimis la redacţie nu este în curs de evaluare ori acceptat spre publicare într-o altă revistă; trimiterea spre publicare a aceluiaşi material în mai multe publicaţii constituie o abatere inacceptabilă de la principiile de etică. 

     Autorii sunt responsabili pentru originalitatea lucrării şi au obligaţia de a completa o declaraţie pe propria răspundere prin care să confirme că întregul conţinut al manuscrisului trimis este original, realizat prin contribuţia exclusivă a autorilor; toţi autorii menţionaţi trebuie să fi contribuit în mod semnificativ la cercetarea în cauză. 

     Autorii au obligaţia să menţioneze şi să citeze corect conţinuturi reproduse în alte surse sau să obţină permisiunea de a reproduce orice conţinut provenit din alte surse. Orice sursă bibliografică folosită de autori trebuie citată complet, inclusiv pentru imagini/fotografii/grafice etc. Situaţii susceptibile de fraudă sau malpraxis, cum ar fi: republicarea unor date ulterior analizate fără menţionarea sursei, plagiat, publicarea fără acordul autorilor etc., vor fi analizate de referenţi şi/sau de membrii comitetului ştiinţific; dacă se constată oricare dintre încălcările sus-menţionate, articolul va fi respins. 

     Autorii sunt responsabili pentru conţinutul ştiinţific al lucrării. Autorii trebuie să anunţe în timp util editorii dacă identifică erori semnificative în lucrarea lor şi să ofere retractări ori corecturi ale respectivelor greşeli. Editorul nu îşi asumă răspunderea pentru erorile de text provenite din manuscris şi apărute în jurnal, în cazul în care autorii nu operează corecturile necesare. Editorii nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul articolelor publicate în revistă. 

     Odată ce lucrarea a fost acceptată spre publicare, drepturile de autor intră în proprietatea revistei şi a casei editoriale. Utilizarea materialelor publicate se face în conformitate cu licenţa CC BY-NC [http://creativecommons.org/licenses/by-nc/4.0/"], care permite utilizarea textului publicat în scopuri non-comerciale, cu recunoaşterea şi citarea sursei. 


 

Referinţe



     Committee on Publication Ethics (COPE) (2011, March 7), Code of Conduct and Best-Practice Guidelines for Journal Editors, on line pe: http://publicationethics.org/files/Code%20of%20Conduct_2.pdf